Circa o sută de deputaţi iranieni au semnat un proiect de lege care prevede 
interzicerea tranzitului prin strâmtoarea Ormuz a produselor petroliere 
destinate ţărilor europene care au impus un embargou petrolier Iranului, 
începând de pe 1 iulie, transmite AFP. “Acest proiect de lege este un răspuns la sancţiunile petroliere ale UE 
împotriva Republicii Islamice”, a declarat Ebrahim Agha Mohammadi, membru al 
comisiei de politică externă a parlamentului, citat de agenţia Mehr.
“Potrivit proiectului, guvernul trebuie să împiedice tranzitul petrolierelor 
care transportă hidrocarburi către ţările care au impus sancţiuni petroliere 
Iranului”, a spus deputatul.  UE a decretat embargou total achiziţionării şi transportuluui de petrol 
iranian, începând cu 1 iulie. Companiile europene de asigurare, care acoperă 90% 
din transportul mondial de petrol, nu vor mai asigura transporturile care provin 
din Iran. Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că anunţatrea acestui 
embargou începând din ianuarie 2012 a dus la o scădere cu 30% a exporturilor 
iraniene.  Iranul a ameninţat de mai multe ori că va închide strâmtoarea Ormuz, pe unde 
tranzitează 35% din petrolul mondial transportat pe cale maritimă. Responsabili 
politici şi militari de la Teheran au afirmat însă de fiecare dată că nu au o 
asemenea intenţie.






