duminică, 30 septembrie 2012

UDMR va înainta în Parlament un proiect de lege care să reglementeze respectarea proporţiei etnice în instituţiile publice, a declarat, joi, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Intenţia a fost anunţată într-o conferinţă de presă în care primarul s-a referit, printre altele, la sentinţa dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) la reclamaţia formulată de senatorul PC Dan Voiculescu cu privire la discriminarea românilor din Sfântu Gheorghe.
"CNCD a stabilit că reclamaţia a fost nefondată. În ce priveşte angajaţii de la Primărie nu s-a găsit niciun element care să arate că există o discriminare legată de etnie sau altceva", a declarat Antal Arpad.  Acesta a mai spus că în decizia CNCD este menţionat, însă, un lucru care i se pare deosebit de important, anume respectarea proporţionalităţii etnice în instituţiile bugetare.  "Important e că în această decizie a CNCD se vorbeşte despre ce am mai spus şi eu - că ar trebui ca autorităţile statului să fie atente la proporţionalitatea etnică în instituţiile bugetare (...) Drept urmare, prin intermediul parlamentarilor UDMR, vom propune o lege în acest sens care să acţioneze, bineînţeles, la nivel naţional în toate instituţiile publice de stat, nu doar în cele locale", a mai spus Antal Arpad.  La începutul acestui an, s-a depus o sesizare la CNCD privind o potenţială discriminare a cetăţenilor de naţionalitate română din municipiul Sfântu Gheorghe, arătând că printre cei 119 angajaţi ai Primăriei nu există nici un român, deşi în acest oraş trăiesc peste 14.000 de cetăţeni de această naţionalitate. AGERPRES

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Presa rusă: Mechel vinde combinatele din România


Grupul metalurgic Rus "Mechel" a scos la vânzare numeroase active, inclusiv uzinele deţinute în România, şi doreşte să obţină 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel Buzău, potrivit kommersant.ru.  Sursa citată afirmă că Mechel vrea să vândă patru combinate din România pentru suma totală de 150 milioane de dolari. Grupul vrea 46 milioane dolari pentru Mechel Târgovişte, 33 milioane de dolari pentru Mechel Câmpia Turzii, 32 milioane dolari pentru Laminorul Brăila, respectiv 39 milioane dolari pentru Ductil Steel Buzău.  Ca să îşi reducă datoriile şi ca să finanţeze un proiect minier, grupul rus a scos la vânzare numeroase active, printre acestea numărându-se companiile controlate prin firma Eastern European Steel Division SRL, care coordonează activităţile grupului în România.  Consiliul Director al Mechel a aprobat, vineri, vânzarea parţială sau totală a mai multor active din Rusia, România, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Kazahstan şi Marea Britanie, care nu se mai încadrează în strategia companiei, se arată într-un comunicat al grupului. De asemenea, Mechel are nevoie de bani pentru a-şi reduce datoriile, care se cifrează la 9,4 miliarde dolari, şi pentru a finanţa exploatării miniere Elga. Printre activele considerate incompatibile cu strategia grupului se numără şi companiile controlate prin Eastern European Steel Division SRL, se spune în comunicat. Firma a fost înfiinţată în 2008 pentru coordonarea activităţilor din România.   Premierul Victor Ponta i-a cerut, săptămâna trecută, ministrului Economiei să verifice rapid dacă Mechel şi-a respectat angajamentele la combinatul de la Câmpia Turzii, ministrul delegat Liviu Pop anunţând însă deja, la jumătatea lunii septembrie, că a fost verificat contractul de privatizare, iar concluzia este că acesta a fost respectat.  Grupul este prezent în România din 2002 şi deţine Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. (sursa hotnews)

vineri, 28 septembrie 2012

 ROMANIA - BUCURESTI - Un raport realizat de mediaTRUST România arată că privatizarea Oltchimului a fost subiectul principal al publicaţiilor centrale şi locale în perioada 1 august - 24 septembrie, informează un comunicat de presă trimis redacţiei.   Analiza a luat în considerare peste 400 de publicaţii tipărite care au apărut între 1 august şi 24 septembrie, monitorizate de media trust...
 
 
EUROPA "UNITA" - SPANIA - Un protest amplu a avut loc in aceste zile încă de la primele ore ale după amiezilor  pe străzile din jurul clădirii legislativului spaniol, înconjurat practic, dincolo de extinsul cordon de securitate, de mii de manifestanţi care cer demisia actualului guvern conservator de la Madrid, precum şi începutul unui nou proces de formare a legislativului, transmite postul de ştiri Canal 24Horas, citat de Agerpres.  De la primele ore ale dimineţii, sute de agenţi ai forţelor de ordine au blocat accesul către Congresul Deputaţilor şi au efectuat identificări ale persoanelor care doreau să treacă prin zonă. Plaza Neptuno, în imediata apropiere a legislativului, s-a umplut apoi de manifestanţi în orele după-amiezii, convocaţi pentru a protesta împotriva actualei guvernări pe durata şedinţei de plen a parlamentului. Parlamentarii au intrat fără probleme în clădirea legislativului, iar şedinţa plenului se desfăşoară normal.  Cel puţin trei marşuri de protest faţă de măsurile de austeritate au avut loc simultan în după-amiaza zilei de marţi în capitala spaniolă, convocate fiind sub sloganul "Încercuieşte Congresul". Protestatarii au pornit din trei locuri centrale ale Madridului şi doreau să se apropie de clădirea legislativului spaniol pentru a o încercui pe durata şedinţei în plen. Poliţia a înconjurat însă clădirea legislativului spaniol cu garduri de metal şi sute de agenţi ai forţelor de ordine, care au organizat filtre de securitate desfăşurate pe un perimetru de 500 de metri în jurul Congresului Deputaţilor.

joi, 27 septembrie 2012

BUCURESTI - Contractele colective de muncă vor fi negociate obligatoriu în fiecare an în ceea ce priveşte salariile, timpul şi programul de lucru, în caz contrar urmând să fie declanşat conflictul de muncă, iar contractele vor include clauze de protecţie a conducerii organizaţiilor sindicatelor şi patronatelor.  Propunerile modifică forma actuală a Codului de Dialog Social şi au fost primite din partea mai multor organizaţii sindicale şi patronale de către Guvern, care le-a transmis spre aprobare Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Agenţia MEDIAFAX a anunţat anterior că Guvernul a propus FMI dublarea limitei maxime de valabilitate a unui contract colectiv de muncă, posibilitatea prelungirii acestui contract de mai multe ori decât o singură dată şi eliminarea interdicţiei ca în contracte să fie incluse alte drepturi în bani şi natură decât cele din legea în vigoare. Astfel, contractul colectiv de muncă va fi încheiat pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni şi mai mare de 48 luni, iar părţile pot hotărî prelungirea aplicării contractului pe o durată cel mult egală cu durata iniţială. Pe lista propunerilor transmisă către FMI şi obţinută de MEDIAFAX se regăseşte şi un articol care stabileşte că annual, în mod obligatoriu, vor fi iniţiate negocieri colective având ca obiect cel puţin salariile, timpul şi programul de lucru, condiţiile de muncă şi formarea profesională. Negocierea colectivă va avea loc cu cel puţin 60 de zile înaintea expirării contractelor colective de muncă încheiate pe minimum un an sau cu cel puţin 60 de zile înaintea expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiţionale la contractele colective de muncă, în cazul în care acestea sunt încheiate pe mai mult de un an. Pentru funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special şi ceilalţi angajaţi din sectorul bugetar, negocierile purtate în vederea încheierii acordurilor colective de muncă sau contractelor colective de muncă vor începe cu cel puţin 60 de zile înainte de fundamentarea proiectelor de buget pentru anul următor, la nivelul fiecărui ordonator de credite, şi vor fi finalizate în cel mult 30 de zile după aprobarea bugetului. Contractele colective de muncă/ acordurile colective vor cuprinde şi clauze referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale şi patronale, respectiv a reprezentanţilor angajaţilor, care pot fi negociate la un nivel superior faţă de prevederile legale care privesc această protecţie.

fonduri UE - justificari mincinoase...

Mulţi bani la statul Roman  - Unul din motivele pentru care absorbţia fondurilor decurge greu este că banii sunt direcţionaţi cu predilecţie către sectorul public. Potrivit Ancăi Bălaşu, directorul direcţiei de produse corporate din cadrul Volksbank, peste 85% din finanţări sunt pentru programe care au ca destinatari administraţia locală şi centrală şi companiile de stat, unde gestionarea este mult mai ineficientă decât la privat. Pe total, doar 29% din fondurile alocate pe cele cinci programe operaţionale şi pentru programul pentru agricultură sunt dedicate IMM-urilor, în perioada 2007 – 2013. Concret, este vorba de o sumă de 8,76 miliarde de euro, din aproape 40 de miliarde, în total.  Absorbţia fondurilor poate fi însă îmbunătăţită. În primul rând, dosarele de finanţare trebuie întocmite cu atenţie şi nu trebuie să includă targeturi nerealiste. Apoi, beneficiarul ar trebui să îşi asigure necesarul de finanţare pe următoarele şase luni sau chiar un an, ţinând cont de întârzierile care sunt la semnarea contractelor.  Totodată, solicitantul trebuie să întocmească un proiect bancabil şi să se asigure că dispune de fondurile pentru cofinanţare, de maxim 40% din sumă. Fondurile UE pentru Romania sunt numai pe hirtie , virtuale. Ele in fapt nu exista !!!!!

miercuri, 26 septembrie 2012

Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană


Grecia poate primi următoarea tranşă a ajutorului extern de la creditorii internaţionali doar după acoperirea deficitului din buget, notează revista germană Der Spiegel, citată de MarketWatch. Oficialii zonei euro admit deja că cel de-al doilea program de ajutor extern convenit cu Grecia la începutul anului s-a îndepărtat puternic de obiective. Guvernul elen aşteaptă încă din iunie o tranşă de 31 miliarde de euro de la fondul de urgenţă al zonei euro şi de la FMI, în timp ce recesiunea economică a devenit mai puternică decât se anticipa. Premierul elen, Antonis Samaras, a întrebat de mai multe ori dacă Troica creditorilor externi - Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană - ar accepta ştergerea unei noi părţi a datoriei ţării, potrivit Der Spiegel. Între timp, un nou conflict a izbucnit între guvernul german şi Comisia Europeană, referitor la momentul în care se poate vota asupra unui nou ajutor financiar pentru Grecia. În timp ce Comisia vrea ca problema să fie decisă la Consiliul European de la mijlocul lunii octombrie, Berlinul consideră că date sigure vor fi disponibile cel mai devreme în noiembrie, scrie revista. Un purtător de cuvânt al executivului comunitar a declarat, vineri, că delegaţia reprezentanţilor creditorilor internaţionali ai Greciei, care supraveghează programul de ajutor financiar al ţării, va lua "o pauză" în negocierile cu guvernul de la Atena, urmând să revină într-o săptămână. Cotidianul elen Kathimerini a scris vineri, citând oficiali şi diplomaţi din UE, că raportul Troicii ar putea fi amânat până după 6 noiembrie, pentru că se doreşte evitarea oricărui şoc în economia mondială înainte de alegerile din Statele Unite. Raportul era aşteptat în cursul lunii următoare, posibil înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro de pe 8 octombrie. Analiza va reprezenta o bază pentru decizia de a furniza o nouă tranşă de ajutor Greciei, în lipsa căreia statul elen ar putea rămâne fără bani pentru salarii şi pensii, să intre în incapacitate de plată şi să fie nevoit să părăsească zona euro.